Înființarea Școlii de Fete a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene (1888)

Marin Pop

Înființarea asociației culturale a femeilor române sălăjene s-a înscris în curentul transilvănean de emancipare a femeii române, care a luat amploare după Revoluția de la 1848, la fel ca înființarea școlii de fete din Șimleu Silvaniei, poate cea mai importantă realizare a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene (RFRS).
Inițiativa înființării RFRS a aparținut Emiliei Pop n. Mărcuș, care la vremea respectivă locuia în Zalău și s-a remarcat în acțiunea de colectare de ajutoare pentru soldați în timpul Războiului de Independență (1877-1878).
În anul care a urmat, citind adesea în revistele și ziarele românești, unde așa cum spunea Emilia Pop, își găseau hrana sufletească, în special din foaia social-literară „Familia”, despre mișcarea feministă, care luase ființă în mai multe orașe transilvănene, i-a venit ideea de a iniția înființarea unei astfel de asociații culturale și în Sălaj. Astfel, la începutul lunii decembrie 1879 se adresează „la Doamnele presidente” ale reuniunii, cu rugămintea de a-i trimite statutele societății lor, pentru ca pe baza lor să se înființeze și în Sălaj o reuniune a femeilor.
Primul răspuns l-a primit de la Elena G. Ioanu, președinta Reuniunii Femeilor Române din Brașov, la 13 decembrie 1879, a doua de la Zinca Roman, președinta reuniunii din Făgăraș, la 19 decembrie, iar ultima de la Maria Garoiu n. Mețian, președinta reuniunii din Zărnești, la 6 martie 1880. Fiecare a felicitat-o pentru inițiativă și i-au trimis statutele cerute.
Emilia Pop i-a informat pe fruntașii politici sălăjeni George Pop de Băsești și Andrei Cosma, iar primul a cerut să-i trimită statutele, pentru a i le arăta și fiicei sale, Elena.
La 21 februarie 1880, Elena Pop face un apel călduros către femeile române sălăjene pentru a participa la o întrunire, la Băsești. Însă, „neînțelegând încă multe înălțimea scopului și fiind și locul conchemării cam la marginea Sălajului”, la întrunire au participat puține femei. Totuși, s-a hotărât alegerea unei conduceri provizorii. În funcția de președinte a fost aleasă Maria Cosma n. Dragoș, soția lui Andrei Cosma, la vremea respectivă pretor al cercului Tășnad, iar ca secretar a fost ales Demetriu Suciu din Cehu Silvaniei. Cei doi au primit misiunea de a alcătui statutele și a le trimite la ministerul ungar pentru a fi aprobate.
Adunarea generală constituantă a RFRS a avut loc la 18 noiembrie 1881, în Șimleu Silvaniei, fiind prezidată de Maria Cosma, președintele interimar al Reuniunii. În această adunare generală s-a dat citire statutelor, prin secretarul interimar, Demetriu Suciu și s-au înscris 13 membri fondatori. De asemenea, s-au înscris încă 37 membri ordinari. A urmat alegerea biroului și a comitetului de conducere al Reuniunii. Cu unanimitate de voturi, Clara Maniu n. Coroian, mama lui Iuliu Maniu, a fost aleasă în funcția de președinte, Maria Dragoș n. Dragoș vicepreședintă, casieră Emilia Pop n. Mărcuș, controlor Elena Pop, fiica lui George Pop, secretar al Reuniunii a fost ales Vasile Pop, soțul Emiliei Pop, iar bibliotecar a fost ales Valentin Pop. În comitetul de conducere al Reuniunii au fost alese următoarele: Maria Barboloviciu n. Bocșa, Ludovica Oros, Maria Cosma, Emilia Pop n. Mărcuș, Eleonora Nichita, Elena Pop, iar ca membri supleanți în comitet au fost alese Susana Bădescu n. Aciu, Victoria Vicaș n. Papiriu, Veronica Vicaș n. Muste. Tot în cadrul acestei adunări au fost aleși ca membri de onoare ai Reuniunii, George Barițiu și Iosif Vulcan.

Una dintre cele mai importante realizări ale RFRS a fost înființarea școlii de fete din Șimleu Silvaniei, în anul 1888. În documentul adresat ministerului de la Budapesta, la 8 septembrie 1888, se sublinia scopul înființării acestei școli, și anume de „a promova cultura sexului femeiesc din Sălagiu”. De asemenea, la art. 1 și 2 ale documentului se stipula că școala va avea „un caracter public, cu limba de propunere românească, corespunzând întru toate cerințelor legei despre instrucțiunea publică” și că „gradul ei va fi: școală elementară de fetițe cu 6 clase și cu una învățătoare”.
Până la înființarea școlii de fete din Șimleu Silvaniei, la școala de fete a Reuniunii Femeilor din Brașov au învățat și fete din Sălaj: Aurelia Ancean (Surduc), Leontina Trif (Babța), Letiția Vicaș (Hidig, azi Măieriște).
După adunarea anuală a RFRS ce a avut loc la Buciumi, la 4 august 18877, atenția conducerii s-a axat spre înființarea școlii de fete și deschiderea cursurilor școlii la 1 septembrie 1888. În acest sens, Comitetul de conducere al Reuniunii, întrunit în ședință la 21 februarie 1888, a decis „a face toți pașii necesari” îndeplinirii acestui obiectiv. Însă, se constată că nu existau fonduri suficiente pentru înființarea și întreținerea școlii și se ia decizia de „a mai apela la fii și fiicele Selagiului rogându-i, ca precum și la alte întreprinderi naturali, fie-care dupa poterile sale se ne vine întru ajutoriu”.
Pentru atingerea acestui scop se face apel la toți membrii Reuniunii să-și plătească taxele restante. De asemenea, elita locală a satelor sălăjene, formată în special din preoți și învățători, era rugată să țină conferințe pe această temă și să organizeze colecte, gătindu-se „perșeiuri”, care s-au distribuit în mai multe locații. Nu în ultimul rând, au fost trimise formulare de obligațiuni, pe doi sau trei ani, iar membrii Reuniunii erau rugați să-i implice pe cât mai mulți să contribuiască, „spre scopul amintit și anume ne vom nisui ca cât mai mulți să subscrie din obligațiunile alăturate sub B îndatorându-se, ca pre 3 ani după olaltă vom contribui anumită sumă pentru școala de fete”. Dacă exemplarele de obligațiuni puse la dispoziție nu erau îndeajuns, să se îngrijească să le multiplice. Banii adunați din colecte trebuiau trimiși Emiliei Pop, n. Mărcuș, casiera Reuniunii sau lui Andrei Cosma, secretarul Reuniunii, până la data de 25 aprilie 1888.
La 28 martie 1888, Comitetul de conducere al RFRS a lansat o invitație la o petrecere de primăvară, urmată de o serată dansantă, care s-a ținut în pădurea din apropierea orașului Șimleu Silvaniei. Toate veniturile obținute cu ocazia petrecerii și a tombolei care s-a organizat au fost donate în fondul destinat înființării școlii de fete.
Primul pas oficial pentru deschiderea școlii de fete a fost făcut de către conducerea RFRS la 30 iunie 1888, când inițiativa a fost adusă la cunoștința inspectoratului regesc al școlilor din comitatul Sălaj.
La 29 august 1888, inspectoratul răspunde că pe baza articolului de lege 38 din anul 1868, asociațiile pot înființa și susține institute de învățământ pentru „instrucțiunea poporală”, dacă la recomandarea Consiliului administrativ comitatens vor obține concesiune spre acest scop de la ministrul de Instrucțiune Publică. Condiția era aceea de a notifica în cerere caracterul și gradul institutului, organizarea, planul de învățământ, numele și documentele de calificare profesională ale învățătoarei.
În acest context, la 6 august 1888, în localitatea Domnin are loc adunarea generală a Reuniunii, unde se constată că fondul pentru școala de fete a ajuns la suma de 2029 fl. 58 cr. De asemenea, a fost prezentat un raport despre cele întreprinse până la momentul respectiv pentru înființarea școlii și s-a decis ca ea să fie deschisă începând cu data de 1 septembrie 1888.
Comitetul de conducere al RFRS a organizat concurs pentru postul de învățătoare, care a fost trimis spre publicare și ziarului „Gazeta Transilvaniei”.11 Câștigătoare a fost declarată Mariți Lăpușteanu, învățătoare calificată, care este anunțată și de salariul pe care îl va primi, respectiv 360 fl./an, în numerar, câte 30 fl. în data de întâi a fiecărei luni. De asemenea, „cuartir liber și lemne de foc”, iar pentru transportul spre Șimleu urma să primească „spese de călătoria”, în valoare de 40 florini.
Mariți Lăpușteanu era o tânără învățătoare născută la 1 septembrie 1869, în localitatea Banabicu, care aparținea de comitatul Turda. Era fiica preotului ortodox din localitate, Vasile Lăpușteanu și a Elenei Tulianu.
Andrei Cosma, secretarul RFRS, o înștiințează pe tânăra învățătoare că a fost aleasă pentru acest post. La rândul ei, la 22 august 1888, Mariți Lăupușteanu se adresează Comitetului de conducere al RFRS, înștiințându-l că dorește să ocupe acest post, că este onorată, „pre lângă accentuarea conștiinției chiamarei mele și voinței de-a rămâne totdeauna la înălțimea ei”. Totodată, subliniază că atașează scrisorii următoarele documente: extrasul matricol prin care atestă că era din părinți de naționalitate română; adeverință că a luat cu succes examenul de calificare în învățământ; că stăpânește foarte bine cunoștințele de limba română, în scris și vorbit; că a funcționat ca învățătoare în localitatea Gilău, în anul precedent și afirmă că de mică are dexteritate și înclinație spre lucru manual. De asemenea, subliniază că fiind crescută în Cluj și frecventând numai școli maghiare, precum Preparandia de stat de fete, vorbea și scria corect și în limba maghiară, iar limba germană o stăpânea atât cât se cerea pentru predarea ei în școlile elementare.
Pe baza acestor competențe, cere Comitetului de conducere al RFRS să-i ofere postul, promițând că se va strădui să corespundă „pre deplin așteptarei, avendu aplicarea și fierbintea mea dorinția de a fi propagatoria energica și instructoare exemplară în cultivarea și crescerea fetițeloru romane”.
Printre documentele atașate de Mariți Lăpușteanu se regăsește și adresa protopopului greco-catolic al Clujului, Gavril Pop, care atestă că a funcționat ca învățătoare, în anul școlar 1887/1888, la școala confesională din Gilău, unde „a arătat program foarte mulțumitor cu elevele gr. cat. de la școala gr. cat. de acolo, iar purtarea morală i-a fost exemplară, și în limba română s-a aflatu a fi bine versată atât în vorbire cât și în scris”.
În acest context, în toamna anului 1888, la Șimleu Silvaniei se deschideau porțile primei școli de fete române din Sălaj, iar Andrei Cosma, directorul băncii „Silvania” a acceptat și funcția de director al școlii de fete care, la sfârșitul primului an școlar, avea înscrise 20 de eleve. Iată cum arăta catalogul elevelor care au frecventat școala de fete în primul său an de existență, întocmit de către învățătoarea Mariți Lăpușteanu, la data de 27 iunie 1889: clasa I – Abraham Floarea, Bruchental Ludovica, Ghile Maria, Pisle Ana, Pop Florica; clasa a II-a – Aciu Iuliana, Caba Lucreția, Oros Oniția, Podina Elena, Pop Maria; clasa a III-a – Buteanu Paulina, Ember Terezia, Filip Aurelia, Gozman Elena, Moldovan Elena, Moisi Lucreția, Pop Elena, Pop Eleonora, Pop Emilia, Șimon Regina.
Materialele didactice cu care s-a pornit la drum erau și ele destul de puține, după cum reiese și din inventarul obiectelor și cărților existente în școală la sfârșitul anului școlar 1888/1889, întocmit tot de către învățătoarea Mariți Lăpușteanu, la data de 14 iunie 1889: tablă mare de scris „cu piedestal”; cuier de veșminte; bănci pentru eleve (învățiecele) – 6 buc.; o masă și un scaun pentru învățătoare; burete de șters („sponghia”); mașină de calcul; Harta Ungariei, a comitatului Sălaj și o hartă mică a lumii; 16 tablouri de istorie naturală; protocol de vizitare; protocol de absenți; 9 călimări; „Scripologie” de Vasiliu Petri; Plan de lecții și de învățământ, de același autor; Manual de „computu” de Munteanu Solomon; „Aritmetică” de Ioan Stoian, „Exerciții verbali și memorali” de V. Nagy; „Abecedariu” de V. Petri; „Istoria Ungariei pentru școlile poporale”, ed II: „Legendariu” de V. Petri, clasa III-IV; „Geografie de Blaj”; „Manual de gramatica limbii române” de M. Popu; „Fizică” de Elie Chirilă ed II; „Carte de computu” de Gavril Trifu; „Plan de învățământ pentru școlile românești”.

Deschiderea școlii de fete a avut un ecou deosebit în satele sălăjene, în primul rând, după cum rezultă și dintr-o scrisoare a învățătorului din Bogdana, Gavril Labo, la 27 aprilie 1889. În respectiva scrisoare, la rugămintea mai multor părinți, învățătorul cere informații legate de funcționarea școlii, programa școlară și cheltuielile necesare. În mod special, se interesează de cursurile practice legate de cusut, bucătărie și cultivarea legumelor, subliniind că femeile românce nu se pricep în a „pregăti mâncări bune și cu gust”. De asemenea, la ce nivel se învăța limba oficială, maghiară, pentru a nu avea probleme dacă vor urma mai departe studiile în școlile de stat, unde predarea se făcea exclusiv în limba maghiară, iar cei care nu se descurcau erau batjocoriți de către profesori.
Datorită importanței sale documentare, o redăm și noi în cele ce urmează: „Prea Stimate Domnule!/ Cu toată venerațiunea mi-ieu libertatea a mă adresa cătră P.S. Dvoastră cu privire la școala de fete din Șimleu înființată din partea Reuniunei femeilor române selagiene cu următoarele întrebări:
Să binevoiți a ne arăta ce studii sunt luate de programă pentru calificațiunea intelectuală a fetelor?
Are școala internat – local închiriat – sau părinții și asedia fetele în cartire în orașiu?
Pentru elevele mai mărișoare este îngrijire să poată instrui în lucru de mână, – cosuturi – în bucătărie și legumărit?
Aproximativ cât or face spesele pre un an scolastic, câtu e didactu, și întreținerea unei fete?
În limba magiara propunesa atâta câtu se poată sci vorbi și scrie una elevă de ar frecventa școala?
Să binevoiți a ne scrie când e termenul pentru plătirea ofertelor benevole pe seama școlii? căci am uitat.
Cu întrebările dincolo scrise din mai multe considerațiuni ponderosa am îndresnitu a mă adresa, și anume:
Din mai multe părți mi se făcu întrebări din partea preoților și învățătorilor din jurul nostru spre a le da deslușiri facia cu școala de fete din Șimleu.
Facia cu crescerea feteloru în arta bucătăriei și a legumăritului se arată cea mai imperativă necesitate, pentru că econoamele noastre de pe sate sunt tare nepricepute, deși sunt economi de bună stare, însă femeia nu scie pregăti mâncări bune și cu gust; mai încolo nu sciu legumăritul prin care se pierde un capital însemnat; dacă elevele s-ar crește practice în bucătărie și legumărit, ar fi un capital de zestre neprețuit pentru elevele ce vor frecventa școala de fete din Șimleu, și mai departe s-ar lăți practice și pe sate aceste învățături bune și de mare interes.
Mai departe în școlile poporale, fetele capătă instrucțiunile elementare din cetit, scris, gramatica, computu și alte studii, dar limba magiara în vorbire nu o pot învăța, și dacă un părinte ar vrea să-și ducă fata la o școală ungurească deși scie ceti-scrie și are o etate de 10, 11 ani pre aceasta încă o pun între cele mici de 6 ani de batjocura celor mici, și din acest punct de vedere cred a fi mai bună școala de fete cu limba de propunere română, și paralelu în modu secundariu – cea magiara. – Lipsa de a vorbi și unguresce urmează de acolo, căci oamenilor așia lie cunoscutu ca fata învățată scie vorbi și unguresce, dar sîmțiesce românesce.
Cunoscută fiind starea materială preste totu a învățătorilor poporali, pre lângă toată bunăvoința de a da o creștere corespunzătoare fetelor, dacă susținerea lor la școala de fete ar fi prea grea, ne suportabilă, atunci sunt siliți a se mărgini și cu creșterea fetelor. Deci din această cauză am aflat necesar a pune întrebarea de sub punctu 4.
Pre lângă toată depărtarea noastră de Șimleu, totuși având mulți dorire a-și da fetele la școala din Șimleu, și pentru ca să le pot servi cu informațiuni adevărate, mă rog cu toată venerațiunea a-mi scrie și a mă informa ca să ne știm orienta pe viitor facia cu școala de fete din Șimleu.
Cunoscânduvă zelul, energia, activitatea și bunăvoința dovedită facia cu binele public al românilor am îndrăznit a mă adresa către P.S. Dvoastră.
Urânduvă ani mulți, sănătoși și încoronați de un rezultat fericit pe terenul vostru ce munciți dimpreună cu P.S. Dvoastre familia rămân
Al P.S. Dvoastre
Bogdana 27 Apriliu c.n. 1889
umilitu servu rugatoriu
Gavril Labo
Docente gr. cat. locale”.
Timp de un an de zile s-au făcut eforturi deosebite pentru ca școala să fie recunoscută și aprobată funcționarea ei de către Ministerul Instrucțiunii Publice din Ungaria.
La 8 septembrie 1888, conducerea Reuniunii aducea la cunoștință ministerului de resort deschiderea școlii, cerând aprobarea. Intervine, însă, la 10 septembrie, Consiliul administrativ comitatens al Sălajului, care retrimite adresa înapoi conducerii Reuniunii, motivând că erau scrise în limba română și nu în maghiară.
Comitetul de conducere al RFRS, bazat pe dreptul de folosință al limbii sale române, conform articolului 35 din statutele Reuniunii și, mai ales în baza articolului de lege din 1868 privind egala îndreptățire a naționalităților, a refuzat să trimită adresa în limba maghiară și a trimis-o tot în limba română, direct la ministerul din Ungaria.
În cele din urmă, după lungi „pertractări”, documentele au fost traduse din oficiu în limba maghiară și s-a ajuns la efectul dorit, după cum reiese din scrisorile lui Dr. Ioan Maniu, judecător la Tribunalul din Zalău, Dr. Ioan Nichita, avocat și Vasile Pop, judecător la Oficiul Orfanal din Zalău, care au apărat cu dârzenie și tenacitate cauza școlii de fete din Șimleu Silvaniei. Astfel, la 2 septembrie 1889, ministrul Instrucțiunii Publice din Ungaria a dat concesiune RFRS ca să deschidă și să susțină o școală privată de fete, cu șase clase, în Șimleu Silvaniei.
În cadrul ședinței Comitetului de conducere al RFRS, din 27 octombrie 1889, Andrei Cosma, secretarul Reuniunii, a raportat că a îndeplinit toate cerințele impuse de către ministerul de resort și subliniază că școala de fete era bine organizată, recunoscută de către minister și înzestrată cu toate mijloacele materiale necesare. Totodată, el cerea să fie ales un alt director al școlii de fete, deoarece era peste măsură de ocupat cu alte agende publice și private. Însă, la insistențele comitetului, acceptă să primească oficiul de director și promite să o conducă „cu același zel, ca să servească cauza sublimă a culturei femeiei române, căreia este aceea școală devotată”.
În concluzie, credem că merită apreciate eforturile deosebite întreprinse de Reuniunea Femeilor Române Sălăjene, de elita sălăjeană, în general, de a înființa școala de fete din Șimleu Silvaniei, care a dat roade nesperate, în timp, și a dus la emanciparea culturală a femeilor române.
(Articol apărut în revista Caiete Silvane)